

Illustration: Barbara Gramann
Sprecher Deutsch: Stephan Niemand
Übersetzerin und Sprecherin Rumänisch: Daniela Corneanu
© Mulingula e.V., lizensiert unter CC BY-NC-ND 4.0

Gustav Klimperbein

von Hermann Mensing

Gustav Kalimperbein

de Hermann Mensing

Groß ist er nicht. Klein ist er nicht.
Dumm ist er nicht,
und blöd ist er schon gar nicht.

Aber dick, dick ist er!

Fast so dick wie ein Bär.

Sein Name ist Gustav: Gustav Klimperbein!

Mare nu este. Mic nu este.
Bleg nu este, iar prost oricum nu este.

Însă gras, gras este!

Aproape așa de gras ca un urs.

Numele lui este Gustav: Gustav Klimperbein!

Gustav wohnt in einem Haus in einer großen Stadt. Wenn Gustav aus dem Haus geht, ist um ihn herum alles groß. Groß und schlank. Die Häuser, die Autos, die Menschen, sogar die Hunde, die ausgeführt werden, und alle sind schwer beschäftigt.

Gustav nicht.

Gustav locuiește într-o casă, într-un oraș mare. Când Gustav iese din casă, totul în jurul lui este mare. Mare și slab. Casele, mașinile, oamenii, chiar și câinii care sunt scoși la plimbare și toți sunt foarte ocupați.

Gustav nu este.

Gustav findet dicke Bäume schön, an die man sich schmiegen kann, dicke Autos, in denen viel Platz ist, dicke Hunde, mit denen man rumtollen kann und dicke Sparbücher, damit man nie arm ist.

Außerdem liebt er dicke Flugzeuge, dicke Schiffe, dicke Butterbrote, dicke Dicke und dicke Bettdecken.

Und am allerliebsten liebt er seine dicke Mama, seinen dicken Papa, seinen dicken Papagei und seine drei dicken Goldfische.

Lui Gustav îi plac copacii mari, sub care te poți cuibări, mașinile mari, în care este mult spațiu, câinii grași cu care poți zburda și conturile grase, ca să nu fii niciodată sărac.

În afară de asta, el adoră avioanele mari, vapoarele mari, sandvișurile mari, grașii grași și păturile groase.

Și cel mai mult el își iubește mama grasă, tatăl gras, papagalul lui gras și cei trei pești ai lui grași.

Das alles wäre in Ordnung, gäbe es da nicht ein Problem: Die Dünnen verspotten ihn!

„Gustav Wackelbauch!“, rufen sie, wenn er den Schulhoff betritt.

„Gustav Klimperschwein!“, auch.

„Gustav Klimperbauch!“, manchmal.

„Gustav Wackelbein!“, ab und an.

Aber am liebsten rufen sie:
„Gustav Wackelbauch!“

„Wackelbauch! Klimperschwein! Alles muss versteckt sein!“

Toate astea ar fi în ordine, dacă nu ar exista o problemă: Cei slabi îi batjocoresc!

„Gustav Burtă-clătinătoare!” îl strigă, când intră în curtea școlii.

Și „Gustav Porc-clămpănitor!”

Câteodată „Gustav Burtă-clămpănitoare!”.

Din când în când „ Gustav Picior-clătinător!”

Însă cel mai mult le place să strige: „Gustav Burtă-clătinătoare!”

„Burtă-clătinătoare! Porc-clămpănitor! Ascundeți totul repejor!”

Es fällt ihm schwer, den Spott zu ertragen.
Aber erzählen will er niemandem davon.
Nicht mal Mama und Papa.
Er will eine Lösung finden, aber für sich ganz allein.

Er grübelt und grübelt.

„Ignorieren!“, ruft da eine Stimme in ihm.
„Igno - was?“
„Rieren!“, ruft die Stimme erneut.
„Ig - no - rie - ren!“
„Nicht hinhören! Weghören!“
„Den Buckel runterrutschen lassen! Finito!“

Vielleicht wäre das einen Versuch wert ...
Den ganzen Nachmittag hockt Gustav auf den Treppenstufen vor der blauen Vordertür und überlegt.

Îi este greu să suporte insultele.
Însă nu vrea să povestească nimănui despre asta.
Nici măcar mamei și tatălui.
El vrea să găsească o soluție, însă singur.

Cugetă și cugetă.

„Ignoră!”, strigă o voce din capul lui.
„Igno – ce?”
”ră!”, strigă vocea din nou. „Ig-no-ră! „
„Nu asculta! Ascultă altceva!”
„Să-ți intre pe o ureche și să iasă pe cealaltă! Gata!”

Poate merită o încercare...
Toată după amiaza Gustav stă ghemuit pe treptele din fața ușii albastre de la intrare și gândește.

Als der Abend sich über die Stadt senkt, schlüpft er durch die Hintertür in den Flur, schleicht die Treppe hoch, geht in sein Zimmer und sperrt innen zu.

„Gustav!“, ruft seine Mutter.
Keine Antwort.

„Gustav, was treibst du da oben?“
„Komm, wir wollen zu Abend essen.“

Când se lasă seara asupra orașului, el se strecoară pe ușa din spate în hol, se furișează sus pe scări, intră în camera lui și se încuie înăuntru.

„Gustav!”, strigă mama lui.
Nici un răspuns.

„Gustav, ce faci tu acolo sus?”
„Vino, vrem să luăm cina.”

Gustavs Magen knurrt wie ein hungriger Löwe, doch Gustav hat beschlossen, so lange in seinem Zimmer weiter zu denken, bis er weiß, was er tun muss. Aber dann kommt sein Vater und überredet ihn, die Tür aufzusperren.

„Was ist los?“, fragt er.

„Grrrrrrr!“, macht Gustav.

„Ärger?“

„Grrrrrrr!“

Und weil das so gutgetan hat, erzählt er seinen Eltern die ganze Geschichte.

„Oi, oi, oi!“, sagt sein Vater und kratzt sich den Kopf.

„Verdammt!“, sagt seine Mutter.

Stomacul lui ghiorțăie ca un leu flămând, însă Gustav a decis să cugete mai departe în camera lui, până știe ce trebuie să facă. Însă apoi a venit tatăl lui și l-a convins să descuie ușa.

„Ce se întâmplă!” îl întreabă el.

„Ăăă!” face Gustav.

„Ești supărat?”

„Ăăă!”

Și pentru că i-a făcut tare bine, el le povestește părinților toată povestea.

„Of, of, of!”, spune tatăl lui și se scarpină pe cap.

„La naiba!” spune mama lui.

Plötzlich ertönt vor der Tür ein furchterregendes Gebell.
„Ich seh' mal nach, was da los ist!“, sagt Gustav.

Er hat kein bisschen Angst. Er geht einfach zur blauen Vordertür und öffnet sie.

Und dann sieht er ihn!
Den Dürren!
Den Spindeldürren!
Den Großen!
Den Riesengroßen!
Den Furchterregenden!
Den allerfurchterregendsten Hund aller Zeiten.

Deodată din fața ușii se aude un lătrat înfricoșător.
„Mă duc să văd ce se întâmplă acolo!”, spune Gustav.

Nu îi este frică deloc. El se duce pur și simplu la ușa albastră de la intrare și o deschide.
Și atunci îl vede!
Pe slăbănog!
Slab ca fuiorul!
Pe marele!
Pe uriașul!
Pe înspăimântătorul!
Pe cel mai înspăimântător câine care a existat vreodată.

Dieser Hund sitzt da. Gustav starrt ihn an. Der Hund starrt zurück.

Gustav sagt: „Guten Tag.“
„Wuff!“, sagt der Hund und beginnt freudig zu wedeln.

„Keine Gefahr!“, ruft Gustav ins Haus, „es ist ein Hund.“
„Komm!“, sagt Gustav.

Acest câine stă acolo. Gustav se holbează la el. Câinele se holbează înapoi.

Gustav spune: „Bună ziua.”
„Ham!”, spune câinele și începe să dea prietenos din coadă.

„Nici un pericol!”, strigă Gustav în casă, este un câine.”
„Vino!” spune Gustav.

Der Hund drängt an Gustav vorbei und marschiert in die Küche.

„Da - da ist ja das Hundchen!“, sagt Gustavs Mutter erschrocken.

Das Hundchen stellt sich auf die Hinterbeine, legt seine Vorderpfoten auf ihre Schultern und schlappt ihr mit der Zunge einmal quer durchs Gesicht.

Gustav îi dă mâncarea lui de la cină.

O farfurie de spaghete cu carne tocată.

Câinele face odată hap și farfuria este goală. Câinele s-a lipit de Gustav și îl privește cu ochii lui imenși.

Der Hund hat Augen so groß wie Ostereier. Und ein Maul so groß wie das eines Zwei-Meter-Hais.

Seine Ohren sind so groß wie Spültücher.

Sein Fell ist zerzaust, und sein Schwanz ist so dünn wie ein Rattenschwanz.

Câinele are ochi mari cât ouăle de paște. Și botul mare cât al unui rechin de doi metrii.

Urechile lui sunt mari cât prosoapele de bucătărie.

Blana lui este zbârlită, iar coada lui este subțire ca cea a unui șobolan.

„Wuff!“, macht er, setzt sich und sieht alle freundlich an.

Gustavs Vater streckt vorsichtig eine Hand aus und streicht ihm über den Kopf.
Der Hund beginnt vor Freude zu zittern.
Gustavs Mutter starrt ihn an.

Gustav schwebt auf der siebten Wolke.
Diesen Hund wird er nie wieder fortlassen!

„Er ist so dünn!“, sagt Gustavs Mutter, „sicher hat er Hunger.“

„Wuff!“, sagt der Hund.

„Ham!”, latră el, se așază și îi privește pe toți prietenos.

Tatăl lui Gustav întinde o mână precaut și îl mângâie pe cap.

Câinele începe să tremure de bucurie.
Mama lui Gustav îl privește lung.

Gustav este în al nouălea cer.
Nu va mai lăsa niciodată acest câine să plece.

„Este atât de slab!”, spune mama lui Gustav „cu siguranță îi e foame”.

„Ham!”, răspunde câinele.

Gustav gibt ihm sein Abendessen: einen Teller Spaghetti mit Hackfleisch. Der Hund macht einen Happs und der Teller ist leer.

Der Hund hat sich eng an ihn gedrängt und strahlt ihn mit seinen riesigen Augen an.

Gustav îi dă mâncarea lui de la cină. O farfurie de spaghete cu carne tocată. Câinele face odată hap și farfuria este goală.

Câinele s-a lipit de Gustav și îl privește cu ochii lui imenși.

Klar, dass der Hund in Gustavs Zimmer schläft. Klar, dass Gustav ihm am Abend alles von sich erzählt. Klar, dass Gustav ihm einen Namen gibt.

Er nennt ihn Dünner!
Der Hund findet das gut.

Wenn Gustav `Dünner´ ruft, wedelt er.
Wenn Gustav `Dünner, mach Platz!´ sagt,
setzt er sich.
Wenn Gustav `Dünner, mach Hübsch!´ sagt, macht er Hübsch.

Desigur, câinele doarme în camera lui Gustav. Desigur că seara Gustav îi povestește totul despre el. Desigur că Gustav îi dă un nume.

El îi numește Slăbuțul!
Câinelui îi place.

Când Gustav strigă „Slăbuțule”, el dă din coadă.
Când Gustav spune „Slăbuțule ,stai jos!”, câinele se așază.
Când Gustav spune „Slăbuțule, dă laba!”, el dă laba.

Als Gustav sich am Morgen für die Schule fertig macht, will Dünner unbedingt mit.

„Das geht nicht!“, sagt Gustav. Dünner knurrt.
„Wirklich!“, sagt Gustav. Dünner zeigt sein gefährliches Gebiss.

„Du musst hierbleiben!“, sagt Gustav, „ich bin doch schon bald wieder da.“ Dünners Nackenhaar sträubt sich. Gustav bleibt nichts anderes übrig: Er bindet Dünner an seinem Bettpfosten an.

Dünner jault, als Gustav geht.

Dimineața, când Gustav se pregătește pentru școală, Slăbuțul vrea neapărat să meargă cu el.

„Nu se poate!”, spune Gustav. Slăbuțul mârâie.

„Serios!”, spune Gustav. Slăbuțul își arată colții periculoși.

„Tu trebuie să rămâi aici!”, spune Gustav „mă voi întoarce curând.” Blana de pe ceafa Slăbuțului se zbârlește. Lui Gustav nu îi mai rămâne altceva de făcut: îl leagă pe Slăbuț de piciorul patului.

Slăbuțul schelălăie când Gustav pleacă.

In der Schule ist alles wie immer.

„Wackelbauch!“ – „Klimperschwein!“
„Alles muss versteckt sein!“, rufen die Kinder.

Gustav probiert aus, was er sich vorgenommen hat: Er hört gar nicht hin. Er tut so, als ginge ihn das überhaupt nichts an.

Einfach ist das nicht.

Aber in der großen Pause funktioniert das Weghören schon besser.

La școală este totul ca de obicei.
„Burtă-clătinătoare!”
„Porc-clămpănitor!”
„Ascundeți totul repejor!”, strigă copiii.

Gustav încearcă ceea ce și-a propus: Nu ascultă. El se preface că nu ar fi vorba despre el.

Ușor nu este.

Însă îi pauza mare ignoratul, deja funcționează mai bine.

Als Hans Lange gerade `Wackelbauch´ ruft, rast ein Schatten so grau wie die Morgendämmerung über den Schulhof und bleibt vor Hans stehen.

Der Schatten knurrt.
Hans Lange wird bleich.
Sein Gesicht ist ganz lang jetzt.
Der Schatten zeigt seine gefährlichen Zähne.
Hans Lange erstarrt.

Gustav hat den Schatten erkannt.
„Dünner, mach Platz!“, ruft er.
Hans Lange setzt sich.
„Nein, doch nicht du!“, ruft Gustav.

Imediat când Hans Lange strigă Burtă-clătinătoare, o umbră gri ca zori zilei gonește prin curtea școlii și se oprește în fața lui Hans.

Umbra mârâie.
Hans Lange devine palid.
I-a picat fața.
Umbra își arată colții periculoși.
Hans Lange a încremenit.

Gustav a recunoscut umbra.
„Slăbuțule, stai jos!” strigă el.
Hans Lange se așază.
„Nu, nu tu!”, strigă Gustav.

Hans Lange hockt auf dem Schulhof.
Dünner sitzt neben ihm.

Gustav kommt.
„Dünner!“, sagt er, „wo kommst du denn her?“

Dünner bibbert vor Freude und reibt seine kühle Hundeschnauze an Gustavs Nase.

Hans Lange steht vorsichtig auf.
„Ist das deiner, Gustav?“, fragt er.
`Hab´ ich richtig gehört?´, denkt Gustav.
`Hat er Gustav gesagt?´

Hans Lange se ghemuiește în curtea școlii.
Slăbuțul stă lângă el.

Gustav vine.
„Slăbuțule!”, spune el „de unde vii tu?”

Slăbuțul se gudură de bucurie și freacă nasul său rece de nasul lui Gustav.

Hans Lange se ridică cu grijă.
„Este al tău Gustav?”, întreabă el.
„Am auzit bine?” gândește Gustav. „M-a numit Gustav?”

„Ist das dein Hund?“, wiederholt Hans.

„Nein!“, sagt Gustav, „jaaaa! Ich - ich - äh - ich weiß noch nicht!“

„Ja, was denn nun, Klimperschwein?“

Hans hat noch nicht zu Ende gesprochen, als Dünner ihm schon wieder die Zähne zeigt.
Und nicht nur das.

Dünner greift sich Hans Hosenbein und zerrt einmal kräftig daran.
So kräftig, dass Hans auf den Hintern fällt.

„Este câinele tău?”, repetă Hans.

„Nu!”, spune Gustav, „Daaa! Eu – ăăă – încă nu știu!”

„Da, și ce facem acum Porc-clămpănitor?”

Hans nu a terminat de vorbit, când Slăbuțul i-a arătat colții din nou. Și nu numai asta.

Slăbuțul înhață piciorul pantalonilor lui Hans și trage odată tare de ei. Atât de tare, încât Hans cade în fund.

„Guter Hund!“, sagt Hans flehend, „braver Hund!“
„Dünner, komm lass ihn!“, sagt Gustav.

Die Pause ist vorüber.
Dünner hockt am Schultor und wartet.
Gustav hat ihm das gesagt.

In Gustavs Klasse dreht sich alles um Dünner.
Wo er herkommt! will man wissen.
Wie er heißt? Wie alt er ist?
Und ob er Menschen frisst undsoweiter...

„Ja“, sagt Gustav, „er kann Menschen fressen.“
„Klimperschwein hat einen Menschenfresser!“

„Câine bun!”, spune Hans implorând „Câine cuminte!”
„Slăbuțule, haide, lasă-l!”, spune Gustav.

Pauza s-a terminat.

Slăbuțul se ghemuiește în curtea școlii și așteaptă. Gustav i-a spus să facă asta.

În clasa lui Gustav totul se învârte în jurul Slăbuțului. Vor să afle de unde vine. Cum îl cheamă. Câți ani are. Dacă mănâncă oameni și așa mai departe.

„Da”, spune Gustav „El poate mânca oameni.”
„Porcul-clămpănitor are un mâncător de oameni!”

Im gleichen Augenblick ertönt von fern ein so wildes Gebell, dass alle erstarren.

„Tja!“, sagt Gustav, „Dünner hat was dagegen, wenn ihr mich Klimperschwein nennt!“

„Aber das ist doch nur Spaß!“, sagen alle.

„Schöner Spaß“, sagt Gustav, „ich kann nicht drüber lachen!“

În acel moment se aude de departe un lătrat așa sălbatic că toți încremenesc.

„Mda!” spune Gustav „Slăbuțului nu îi place, când mă numiți Porc-clămpănitor!”

„Însă astea sunt doar glume!”, spun ceilalți.

„Frumoase glume”, spune Gustav „mie nu îmi vine să râd!”

Die Schule ist aus.
Dünner begrüßt Gustav.
Der dünne Rattenschwanz peitscht hin und her.
Die großen Augen leuchten vor Freude.

„Komm!“, sagt Gustav, „nach Hause.“

Die Kinder schauen ihnen nach.
So einen Hund, den hätten sie auch gern.

Școala s-a terminat.
Slăbuțul îi întâmpină pe Gustav.
Coada subțire, ca de șobolan, se mișcă de colo colo.
Ochii mari strălucesc de bucurie.

„Vino!”, spune Gustav „spre casă.”

Copiii se uită după ei.
Așa un câine le-ar plăcea și lor.

Ende

Sfârșit

Gehe zu …